Kickboxingul este o formă de arte marțiale care implică loviturile cu pumnii și cu picioarele, combinând mișcări din arte marțiale, karate și box. Există mai multe tipuri de kickboxing, fiecare cu reguli diferite. Fiind un sport extrem de intens și solicitant, poate fi periculos pentru cei care nu îl practică corect. De aceea, este recomandat să faci kickboxing cu antrenor personal. În acest fel, practicarea acestui sport aduce o serie de beneficii. Vorbim despre ele în continuarea acestui articol.
Kickboxing cu antrenor personal și evitarea accidentărilor
Practicarea kickboxingului cu antrenor personal te poate ajuta să înveți tehnica de autoapărare și să îți dezvolți forța și agilitatea. Totodată, un antrenor personal poate să te îndrume și în ceea ce privește dieta și nutriția, astfel încât să poți obține cele mai bune rezultate în urma antrenamentelor.
Dincolo de toate acestea, un lucru foarte important este că un antrenor personal te ajută să eviți accidentările, dar și să rămâi motivat în practicarea sportului.
La HUMAN Fitness Clinic poți practica alături de antrenorul personal un kickboxing recreațional, non-contact. Acesta este un tip de antrenament antistres, care te ajută să te relaxezi, să îți recapeți starea de bine, atât psihică, cât și fizică.
Înainte de a opta pentru un abonament la kickboxing cu antrenor personal, verifică experiența și calificările acestuia. Acestea sunt mult mai importante decât proximitatea față de zona ta a sălii de sport sau a clubului de kickboxing. Noi, la Human Fitness, dispunem de antrenori cu experiență, alături de care poți practica în siguranță acest sport. Pe membrii echipei de antrenori, coordonată de inițiatorii conceptului Human Fitness, îi poți vedea aici.
Kickboxing cu antrenor personal: beneficii
Practicarea kickboxingului oferă o serie de beneficii pentru sănătate, indiferent de vârsta la care te afli. Astfel, vei constata o îmbunătățire a:
- sănătății cardiovasculare;
- forței musculare și a echilibrului;
- pierderii în greutate;
- încrederii și a stimei de sine;
- calității somnului;
- sănătății mintale;
- siguranță în practicarea kickboxingului.
Iată cum ajută kickboxingului pentru îmbunătățirea celor enumerate mai sus:
Sănătatea cardiovasculară
Potrivit unui studiu realizat în 2014, practicarea kickboxingului trei zile pe săptămână, timp de o oră, a avut ca rezultat absorbția maximă de oxigen (VO2max). VO2max este indicatorul care măsoară cantitatea maxima de oxigen pe care o poți folosi în timpul efortului fizic. Acesta este un indicator al rezistenței tale cardiovasculare. Cu cât nivelul este mai mare, cu atât corpul tău primește și folosește oxigen mai eficient.
Forța musculară și echilibrul
În același studiu din 2014, participanții au observat o creștere a forței musculare, atât în partea superioară, cât și în cea inferioară a corpului.
Coordonare și echilibru
Un alt studiu, care a analizat efectele kickboxing-ului la persoanele cu scleroză multiplă, a arătat că practicarea kickboxingului, trei zile pe săptămână, a dus la îmbunătățirea coordonării și a echilibrului. Deși doar 11 participanți au finalizat testele și antrenamentele, rezultatele acestui studiu sugerează că kickboxingul poate ajuta la îmbunătățirea echilibrului reactiv și anticipator. Acest lucru, la rândul său, ar putea reduce riscul de cădere pe măsură ce îmbătrânești.
Pierderea în greutate
La fel ca practicarea regulată a altor sporturi, și kickboxingul te poate ajuta să îți optimizezi greutatea. Kickboxing oferă un antrenament aerobic care arde calorii și te poate ajuta să slăbești. Astfel, kickboxerii profesioniști, dar și cei amatori au mai multă masă musculară și procente mai mici de grăsime corporală.
Încrederea și stima de sine
Exercițiile și artele marțiale au dus la îmbunătățirea încrederii și stimei de sine, în rândul celor care le practică. Încrederea în sine joacă un rol important în kickboxing, iar mulți antrenori pun accentul pe construirea încrederii, ca parte a antrenamentului.
De asemenea, practicarea artelor marțiale îmbunătățește încrederea în sine la tineri. Totodată, sportul, în general a fost, de asemenea, legat de îmbunătățirea stimei de sine.
Un somn mai bun
Activitatea fizică îmbunătățește somnul, inclusiv la persoanele cu tulburări de somn. Există o multitudine de dovezi că exercițiile fizice regulate au un efect pozitiv asupra calității și duratei somnului. În același timp, privarea de somn crește riscul de apariție a bolilor, cum ar fi cancerul și bolile de inimă. Somnul suficient îmbunătățește starea de spirit și capacitatea de a gândi, precum și nivelul de energie.
Îmbunătățirea sănătății mintale
Artele marțiale, inclusiv kickboxing-ul și alte forme de exerciții fizice duc la îmbunătățirea sănătății mintale. Kickboxing-ul implică exerciții aerobice, cu impact pozitiv asupra stării de spirit. Acest lucru se obține prin creșterea endorfinelor, dar și prin modificări care pot reduce stresul, anxietatea și depresia.
Siguranța în practicarea kickboxing cu antrenor personal
De obicei, kickboxingul este sigur pentru majoritatea oamenilor, dar ca în cazul oricărui sport care implică mișcări ale întregului corp, te poți răni cu ușurință. Cel mai bine ar fi să te antrenezi sub supravegherea și îndrumarea unui antrenor personal.
Un studiu realizat în anii 2000 a analizat incidența accidentelor suferite de persoanele care practică kickboxing. Astfel, s-a constatat că cele mai frecvente leziuni sunt suferite la:
- umeri;
- spate;
- șolduri;
- genunchi;
- glezne.
Dacă suferi deja de afectiuni ale acestor zone, un specialist din echipa Human Fitness te va indruma, realizandu-ti un plan personalizat de antrenament, in urma evaluarii initiale despre care poti afla mai multe din articolul Conceptul HUMAN Fitness sau atunci când o întreagă echipă lucrează pentru tine.
Sfaturi pentru începătorii de kickboxing
Dacă nu ai mai practicat kickboxing până acum, iată câteva sfaturi care ar putea să îți fie utile:
- începe să practici ușor kickboxing pentru a reduce riscul de rănire;
- stabilește-ți obiectivele, pentru a putea fi trecute în planul personalizat de antrenamente. Acestea pot fi scăderea în greutate sau performanța în kickboxing.
- asigură-te că ai o constanță săptămânală a antrenamentelor;
- asigură-te că stilul de kickboxing pe care îl practici este cel potrivit pentru tine.
De asemenea, verifică din timp de ce echipament ai nevoie pentru antrenamentele de kickboxing. De obicei, vei avea nevoie de:
- mănuși de box;
- bandaje pentru mâini și glezne;
- protecție pentru gură;
- articole pentru acoperirea capului
- tibiere.
Dacă și tu intenționezi să practici kickboxing cu antrenor personal, te poți adresa experților Human Fitness. Te poți programa la 0771 600 700 sau la contact@humanfitness.ro, sau poți merge direct la la sala din Bulevardul Unirii, nr. 65, Sector 3, București, pentru a vedea cum se desfășoară antrenamentele.