Utilizarea telefonului mobil a devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi. Fie că trimiți mesaje, navighezi pe internet sau urmărești videoclipuri, ajungi să petreci ore întregi uitându-te pe ecran. Pentru că de cele mai multe ori, postura la telefon este vicioasă, cocoșată, te expui riscurilor. Acestea pot fi date de efecte imediate, precum durerile de cap, sau pe termen lung, precum apariția problemelor la nivelul coloanei vertebrale. Îți arătăm în continuarea articolului care este postura corectă la telefon, dar și ce ai de făcut în cazul în care ai început să resimți deja efecte nedorite.
Postura la telefon, o poziție “aplecat-relaxat”
Deși util și indispensabil în viața de zi cu zi, telefonul mobile îți poate dăuna la nivel de postură. Prins cu informația oferită, nu mai acorzi atenție modului în care stai atunci când te uiți la ecran. Fără să fii conștient, stai cocoșat, în poziție de “aplecat-relaxat”. Cu o astfel de poziție practicată în mod constant, coloana vertebrală are de suferit. Deficiența astfel apărută poartă numele de cifoză, însoțită de o anteriorizare a capului.
De obicei, cifoza apare în zona toracală și poartă numele de cocoașă. Concret, când folosești telefonul mobil, are loc o accentuare a curburii fiziologice pe care deja o avem cu toții.
De asemenea, cifoza se accentuează foarte mult din cauza poziției vicioase de zi cu zi. Această poziție poate fi stând în picioare, în pat sau în șezut, pe scaun, pe fotoliu sau în mașină. Coloană vertebrală ar trebui să aibă tot timpul o poziție neutră și cât mai dreaptă. Din păcate, în activitățile zilnice, în special atunci când stai pe scaun, nu mai respecți poziția neutră. Acest lucru duce la modificări ale formei coloanei vertebrale.
Postura la telefon: efectele asupra coloanei vertebrale
Ce se întâmplă când stai pe telefon? Toată musculatura, atât cervicală, cât și toracală, de pe zona spatelui, se atrofiază, se alungește, și își pierde din tonus. Și asta mai ales în rândul celor care nu fac sport, nu merg la sală și nu fac kinetoterapie. La polul opus, atunci când faci mișcare, mergi la sală și tonifiezi musculatura spatelui, au loc o serie de schimbări benefice.
Când stai pe telefon, postura corporală se schimbă. Musculatura frontală, respectiv a pieptului, se scurtează. Și asta deoarece pentru apare inserția, respectiv capetele mușchiului se apropie între ele. Acestea fiind scurtate, îți mențin umerii în tensiune și anteriorizați. Poziția umerilor este mult mai în față decât ar trebui să fie.
Greșeli la sala de fitness
O greșeală des întâlnită în rândul celor care merg la sălile de fitness, în special a băieților, este că primul lucru pe care îl fac este împinsul la piept. De ce sunt aceste antrenamente incorecte? Pentru că atunci când împingi la piept, tonifiezi musculatura pieptului, care este deja scurtată și îți menține umerii în tensiune.
Deci, ideal este ca mai întâi să alungești, să repari, musculatura respectivă și apoi să lucrezi experciții pentru scurtare/tonifiere musculară. Pentru a fi sigur că efectuezi corect mișcările și îți atingi obiectivele, fă mișcare alături de un antrenor personal. Află mai multe despre avantajele aduse de acest tip de antrenamente din articolul Cum alegi sala de sport: antrenor personal și program cu exerciții adaptate nevoilor tale.
Evaluare posturală și plan personalizat de antrenamente, la Human Fitness
La Human Fitness, ai la dispoziție o întreagă echipă care lucrează cot la cot cu tine și se asigură că efectuezi corect fiecare mișcare. De asemenea, lucrezi după un plan personalizat de antrenamente, adaptat necesităților și obiectivelor tale. Planul personalizat de antrenamente are la bază evaluare posturală inițială. Despre aceasta, poți afla mai multe din O postură corectă înseamnă sănătate I Nu doar fizică: legătura dintre postura corporală și depresie.
Despre importanța evaluării posturale, dar și cum se realizează concret, vorbește în videoul următor, Cristi Strava, preparator fizic, antrenor personal și cofondator al conceptului Human Fitness.
Postura la telefon: antrenamente de corectare
Poziția vicioasă la telefon este poziția cocoșată. Deficiența se vede cel mai bine din plan sagital, adică din lateral. Totodată, deficiența apare în poziția clasică, când stai pe telefon. Tot atunci are loc alungirea musculaturii spatelui. Antrenamentele pentru corectarea deficienței au rolul de:
- a tonifia musculatura;
- a alungi musculatura pectoralului pe anterior;
- a scurta musculatura pectoralului pe posterior.
Nefăcând aceste lucruri, cu timpul, deficiența se poate agrava, ajungându-se la diferite probleme, de la dureri la hernie de disc. Află mai multe despre soluțiile de combatere a acestora din articolul Hernia de disc: planul personalizat de antrenamente te scapă de dureri și îți redă mobilitatea.
De aceea, este foarte important ca atunci când mergi la sală, să începi cu o corectare posturală, cu o scurtare musculară – acolo unde este necesar – și cu alungire musculară – acolo unde se impune.
Specialistii Human Fitness atenționează că este foarte important să corectezi toate aceste aspecte nedorite provocate de folosirea telefonului mobil, înainte ca ele să se agraveze și să nu mai poată fi corectate 100%.
Exerciții pe care le poți practica oricând
Dincolo de antrenamentele la sală, sub îndrumarea unui antrenor personal cu experiență, sunt câteva lucruri pe care le poți practica oricând. Poți practica exerciții pentru corectarea posturii atât la birou, cât și acasă, stând pe scaun, în mașină, în trafic sau la semafor. Acestea sunt exerciții lejere, ușoare, de stretching, pentru partea de:
- pectoral;
- trapez;
- musculatura cervicală.
Preparatorul fizic Cristi Strava îți arată cum să efectuezi toate aceste exerciții, în videoul de mai jos, de la minutul 4:24.
Mai multe videouri despre antrenamente de fitness, exerciții și recomandări, poți vedea pe canalul nostru de Youtube, pe care îl poți accesa aici. Abonează-te și rămâi în formă.
Riscurile unei posturi incorecte la telefon
Încearcă să practici cât mai des astfel de exerciții. pentru a combate cu succes efectele unei posturi vicioase la telefon. Alege să previi apariția afecțiunilor cauzate de sedentarism și postură incorectă. Riscurile unei posturi incorecte provocată de statul pe telefon sunt:
Durerea de gât și umeri
Atunci când folosesti telefonul mobil, tinzi să îți apleci capul înainte. Acest lucru pune o presiune suplimentară pe coloana cervicală. Un cap înclinat la 60 de grade poate exercita o presiune de aproximativ 27 kg pe coloana vertebrală. Presiune excesivă poate duce la dureri de gât și umeri.
Sindromul Text Neck sau boala smartphoneului
Termenul de “text neck” este utilizat pentru a descrie durerile și leziunile cauzate de utilizarea excesivă a dispozitivelor mobile. Sindromul mai este denumit și boala smartphoneului. Acesta poate duce la dureri cronice de gât, rigiditate, iar pe termen lung, la probleme de postură.
Probleme la nivelul coloanei vertebrale
O postură incorectă poate contribui la dezvoltarea unor probleme serioase ale coloanei vertebrale, cum ar fi hernia de disc și scolioza. Netratate din timp, se pot complica, necesitând intervenții chirurgicale.
Dureri de cap
Tensiunea acumulată în zona gâtului și umerilor din cauza unei posturi incorecte poate duce la apariția durerilor de cap. De obicei, ele sunt numite “dureri de cap tensionale” și pot afecta negativ calitatea vieții.
Dacă te confrunți deja cu dureri sau complicații, precum hernia de disc, cere sprijin unui specialist. Îl găsești la Human Fitness, gata să te ajute pentru a scăpa de durere și a te bucura de un aspect plăcut al corpului tău. Află mai multe despre noi aici. Programează-te pentru evaluare, la 0771 600 700 sau fă-ne o vizită direct la sală. Adresa noastră o poți vedea aici.