Când antrenorul personal lucrează pentru tine: ce obții dacă faci sport cu un profesionist

antrenor personal la Human Fitness

Pasionat de sport, condiție fizică și lucrul cu oamenii. Astfel am putea rezuma meseria de antrenor personal. Sunt oamenii pe care îi vezi în unele săli de sport, lucrând cu cei pe care îi antrenează. Atunci când alegi antrenorul potrivit, beneficiile sunt nenumărate, iar cel mai important este faptul că tu îți atingi obiectivele. Află din continuarea articolului cum să recunoști un antrenor personal bun, care să te ajute să obții rezultatele dorite într-un timp cât mai scurt.

Ce este un antrenor personal? În primul rând, este o persoană extrem de activă, pasionată de sport și specializată în una sau mai multe arii ale fitnessului, precum:

  • slăbire și tonifiere;
  • hipertrofie musculară;
  • TRX (Total Resistance eXercise – tip de antrenament exerciții bazate pe suspensie, ce implică toți mușchii );
  • pilates;
  • fitness-boxing;
  • spinning;
  • aerobic etc.

Antrenor personal: un om într-o permanentă evoluție

Dincolo se specializarea sa, un antrenor complet este un om aflat într-o permanentă evoluție profesională. Poate ajunge să aibă expertiză inclusiv în:

  • fizioterapie;
  • kinetoterapie;
  • motricitate specială;
  • biomecanică;
  • nutriție;
  • chiar și psihologie.

De asemenea, pentru a-i putea sprijini/antrena pe altii, un personal trainer se cunoaște foarte bine și este în armonie cu sine, pornind de la construcția sa fizică, până la potențialul său mental. Astfel, devine capabil să antreneze alți oameni să își atingă obiectivele în sport, fără a se limita însă la acestea.

Antrenor personal, mai mult decât o meserie

A fi antrenor personal este mai mult decât o meserie. Este o vocație care pornește din inimă. Ea continuă cu motivație și cu atenție permanentă asupra tuturor aspectelor fizice și psihice care construiesc un corp armonios, o minte ageră și un organism sănătos. Un exemplu în acest sens, sunt și antrenorii Nicky Matei și Cristi Strava. Despre ei, poți afla mai multe din articolul Povestea unui business cu un concept unic. Fitness, nutriție și kinetoterapie, într-o abordare 100% personalizată

Rolurile unui antrenor personal

Activitatea unui antrenor bun de fitness presupune îndeplinirea, cu responsabilitate, a unor roluri multiple, printre care:

Identifică în mod corect condiția fizică a celui pe care îl antrenează și îi urmărește istoricul medical

Astfel, va putea construi un program personalizat de exerciții, perfect adaptat atât nivelului celui pe care antrenează, cât și obiectivelor pe care le are.

De exemplu, un bărbat la 20 de ani, care vrea să își crească masa musculară, este diferit ca tipologie fizică de o femeie de 30 de ani, care dorește să slăbească și să își tonifieze corpul. De asemenea, este diferit de o persoană cu o bună imagine de sine, dar care își propune să lucreze pe partea de corectare posturală.

Stabilește obiective realiste pe termen scurt, mediu și lung

În funcție de acestea, planifică antrenamentele fiecărui membru al sălii de fitness.

Alte roluri ale unui antrenor personal sunt și de a te:
motiva și antrena, pentru a te ajuta să urmezi programul de mișcare, în siguranță și eficient.
Verifica și înregistra progresul în urma antrenamentelor, folosind metode precum măsurarea ritmului cardiac și a nivelului de grăsime corporală.
Se implică în educarea la nivel individual și de grup a tuturor celor care aleg să lucreze cu el. Oferă recomandări legate de fitness, nutriție și un stil de viață sănătos.

antrenamente personalizate

În cazul în care nu are specializări multiple în științele mișcării, colaborează cu alți profesioniști din domeniu. Scopul este de a te aduce în cea mai bună formă a ta, fizică și mentală. La noi, la Human Fitness, o întreagă ehipă de profesioniști lucrează pentru tine. Echipa este formată din specialiști precum:

  • preparator fizic
  • kinetoterapeut
  • consilier de nutriție.

Concret, fiecare membru al echipei îți este, rând pe rând, antrenor personal, asigurându-se că obții

rezultatele dorite. Acestea sunt stabilite inițial, în planul personalizat de antrenamente. Despre el, poți afla mai multe din articolul Antrenamente eficiente | Cum te asiguri că vei obține ceea ce îți dorești.

Antrenorul personal, responsabil pentru siguranța la fizică la sală

Un antrenor personal trebuie să fie responsabil pentru siguranța ta fizică. Antrenorii noștri supravegheză în detaliu fiecare mișcare. Pe de o parte, ei se asigură că efectuezi corect fiecare exercițiu, iar pe de altă parte, că nu te accidentezi. Această monitorizare este deosebit de importantă. Ea are rolul de a te asigura că nu îți agravezi problemele deja existente, cum ar fi osteoporoza sau hernia de disc, dar mai ales că nu te alegi cu afecțiuni noi din cauza mișcărilor incorecte.

Abonamentul cu antrenor personal: moft sau necesitate?

Mulți dintre cei care frecventează sălile de fitness consideră că este un moft și o pierdere de timp și de bani achiziționarea unui abonament care să includă serviciile specializate ale unui antrenor de fitness.
Din fericire, există și mai multe persoane care au înțeles necesitatea și valoarea unei echipe formate din practicant – antrenor personal.

Avantajele sunt numeroase și cu impact major pe termen lung. Fitnessul practicat “după ureche” nu dă rezultatele așteptate. Acest aspect generează frustrări și chiar renunțarea la a mai practica sportul în cauză.

În videoul de mai jos, Dana, membru al Human Fitness, povestește care sunt motivele pentru care după patru ani de sală, încă mai practică sport alături de antrenor personal.

Află mai multe despre beneficiile sportului și cum poți scăpa de diferite afecțiuni, mergând la sală, de pe canalul nostru de Youtube. Intră aici și fă cunoștință cu specialiștii Human Fitness. Recomandările lor te-ar putea ajuta și pe tine.

Rezultatele dorite, doar cu antrenamente personalizate

Un antrenor de fitness certificat este pregătit să facă față cerințelor tale unice. Suntem diferiți, ceea ce înseamnă că și abilitățile noastre fizice diferă. De exemplu, o persoană care a suferit o leziune la genunchi, dar nu a făcut nimic pentru reconstrucția musculară sau pentru creșterea mobilității, nu va fi capabilă să efectueze aceleași exerciții ca un culturist. Va avea nevoie de antrenamente adaptate condiției sale fizice. Aici intervine, în mod evident, experiența și competența unui antrenor personal. Alte avantaje ale practicării sportului alături de un antrenor personal poți afla din articolul Când practicile vechi nu mai ajută sănătatea: Human, concept inovativ în sport

sala de fitness cu antrenor personal

În același timp, un personal trainer va ști cum să te motiveze, să te susțină și să te readucă la sală, la fiecare sesiune programată. Antrenorul va alege seturile de exerciții care să fie pe placul tău, în funcție de starea ta de spirit.

Pe lângă exercițiile efective, tot antrenorul personal este cel care își oferă și sfaturi despre o dietă corectă și sănătoasă, astfel încât tu să adopți un stil de viață echilibrat.

Dacă și tu iei în calcul să te apuci de sport sau să îți crești performanțele alături de un antrenor personal, te așteptăm la Human Fitness. Fă-ne o vizită pentru a vedea, concret, cum se desfășoară un antrenament 100% personalizat, supravegheat în permanență de un antrenorul personal. Adresa noastră o găsești aici, iar mai multe informații poți obține, contactându-ne la 0771 600 700.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVALUARE de specialitate

PROGRAM

100% PERSONALIZAT

FITNESS & KINETOTERAPIE & NUTRIȚIE