Cauzele durerilor de spate și cum le poți preveni

recuperare medicala sport

Durerile de spate sunt una din principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial. Ele reprezinta unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii se duc la doctor și primesc concedii medicale. Persoanele afectate nu mai pot merge la serviciu sau nu își mai pot efectua activitățile la un nivel corespunzător. Din fericire, putem lua măsuri din timp pentru a preveni sau pentru a ameliora durerile de spate. Chirurgia este rareori necesară pentru tratarea acestora. Află detalii și recomandări esențiale din articolul nostru.

Obiceiuri nocive care duc la apariția durerilor de spate

Din păcate, suntem din ce în ce mai sedentari. Stilul de viață din secolul XXI predispune omul modern la creșterea în greutate, poziții incorecte de lucru, perioade îndelungate de lipsă totală de mișcare. Toate acestea afectează coloana vertebrală, slăbesc mușchii abdominali și ai spatelui, deteriorează ligamentele, modifică postura corporală corectă. Apariția disconfortului și a durerilor este inevitabilă.

cauze dureri spate

Protruziile discale, herniile, radiculopatiile, artita sau spondiloza deja nu mai reprezintă doar semne ale îmbătrânirii. Media de vârstă la care apar aceste afecțiuni a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Durerile de spate sunt generate de orele îndelungate petrecute în poziții greșite pe scaun, în trafic sau acasă, în fața televizorului.

Cifoza și lordoza (n.r. modificare a curburii coloanei vertebrale în zona cervicală sau lombară, cu convexitate anterioară; practic, se arcuiește prea mult spre anterior) sunt foarte întâlnite din cauza poziției la locul de muncă, la birou, poziție defectuasă care, în ziua de astăzi, este des întâlnită în meseriile moderne.

Cristi Strava, antrenor personal și coordonator al Clinicii de Fitness Human
Cristi Strava antrenor personal

Poți resimți durerile de spate ca o durere musculară sau ca o senzație de arsură ori de înjunghiere. De cele mai multe ori, durerea poate iradia pe picior sau se poate agrava. Poți ajunge să ai dificultate în îndoirea, răsucirea ori ridicarea membrelor. Îți poate afecta capacitatea de a sta în picioare sau de a merge.

Prevenirea durerilor de spate, o misiune deloc imposibilă

În cazuri rare, durerile de spate pot semnala o problemă medicală gravă. În majoritatea cazurilor, acestea se ameliorează treptat, prin mișcare efectuată corect și eficient, sub stricta supraveghere a specialiștilor în fitness și kinetoterapie.

30 de minute de mișcare în fiecare zi cântăresc greu în menținerea sănătății organismului și a stării noastre de bine. Poți preveni apariția durerilor de spate, chiar și atunci când job-ul pe care îl ai este unul foarte sedentar, astfel:

  • îmbunătățește-ți starea fizică prin mișcare corectă și constantă;
  • învăță și practică mecanica corectă a corpului;
  • investește într-un stil de viață cât mai sănătos.
exercitii corectare postura

Atunci când ne așezăm, trebuie să avem spatele drept. Chiar și atunci când mă aplec peste birou, trebuie să țin antebrațele, coatele cât mai mult pe birou, să nu fie suspendate. În cazul în care avem o problema cervicală, coatele suspendate înseamnă activarea mușchilor trapez din zona cervicală. Această poziție pune tensiune pe zona cervicală și de aceea, toți oamenii care lucrează la birou au dureri cervicale. Monitorul ar trebui să fie cât mai sus, ca să nu stăm aplecați pe birou sau, ideal, ar fi să lucrăm cât mai mult la calculator, și nu la laptop. Dacă lucrăm pe un laptop, să luăm și o tastatură separată pentru că, atunci când am tastatura aici și ecranul în față, îl pot ridica mai sus și avem o postură mai corectă pe scaun. Picioarele ar trebui ridicate pe ceva, depinde de înălțimea scaunului, deci să nu stăm cu ele suspendate.

Cristi Strava, antrenor personal și coordonator al Clinicii de Fitness Human

Chiar și persoanele care sunt foarte ocupate pot apela la mici trucuri pentru prevenirea durerilor de spate. Astfel, dacă petreci mult timp așezat pe parcursul zilei, încearcă să te ridici în picioare măcar cinci minute la fiecare oră pentru a-ți întinde puțin mușchii. Scurte pauze cu exerciții ușor de efectuat sunt recomandate atât de specialiștii în mișcare, cât și de medici.

Recomandarea specialiștilor: antrenamente corecte și personalizate

Trebuie să ne menținem spatele sănătos și puternic pentru a ne susține coloana în poziția corectă. Este esențial să crești forța, rezistența și flexibilitatea mușchilor, astfel încât să funcționeze ca un corset natural pentru spate. Menținerea unei greutăți sănătoase este la fel de importantă.

Urmărește video și află care este rolul antrenamentelor de forță în corectarea posturii și reechilibrarea corpului. Cristi Strava, antrenor personal și cofondator al Clinciii de Fitness HUMAN ne prezintă principalele beneficii ale acestui tip de antrenamente.

În domeniul fitnessului, veriga slabă este dezechilibrul dintre sănătate și mișcare. Conceptul nostru pleacă de la introducerea kinetoterapiei în fitness și, în felul acesta, ne asigurăm că aplicăm un program complet în funcție de particularitățile, dar și de dorințele fiecăruia.

Cristi Strava, antrenor personal și coordonator al Clinicii de Fitness Human

Prin realizarea unei analize structurale și posturale de specialitate, poți afla din timp cu ce probleme riști să te confrunți, înainte de apariția durerilor de spate. Totodată, în urma consultației de specialitate, vei primi cele mai bune recomandări de antrenamente 100% adaptate nevoilor tale. Vei ști exact ce exerciții poți efectua fără a agrava situația și pentru a obține cele mai bune rezultate, cu efecte pe termen lung.

Toate acestea sunt posibile în Clinica de Fitness Human. Vei lucra alături de o echipă de specialiști în fitness, kinetoterapie și nutriție, care te va monitoriza constant prin prezența permanentă a unui Antrenor Personal. Te așteptăm oricând la o evaluare! Ne poți suna la numărul 0771 600 700.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVALUARE de specialitate

PROGRAM

100% PERSONALIZAT

FITNESS & KINETOTERAPIE & NUTRIȚIE